Fructul oprit community

Magdalena "Magda" Popa este un personaj secundar din Fructul Oprit. Aceasta este mama lui Ioan Popa și iubita lui Marius Cristescu, cu care, de asemenea, l-a adus pe lume și pe Ioan. Magda este interpretată de actrița Maia Morgenstern.

Biografie[]

Tinerețea[]

Magda a copilărit, alături de sora sa mai mare, Iolanda, într-o casă din apropierea Podului Grant. Conștientizând de la o vârstă fragedă efectul pe care îl au asupra bărbaților datorită aspectului fizic, surorile au început să iasă și să cunoască bărbați. În acea perioadă, cele două surori erau de părere că doar cineva bogat putea să le îmbunătățească situația financiară. Fiind o tânără foarte frumoasă, Magda începe ulterior să lucreze ca manechin la Casa de Modă Venus, unde și capătă apelativul Diva, fată din popor. Într-o seară de sâmbătă, la Casa de Cultură (loc în care obișnuiau să aibă loc petreceri de dans), Magda face cunoștință cu un grup de prieteni alcătuit din Roxana , Tudor , Mara, Dan . Începe să călătorească peste tot în țară (la munte, la mare), timp în care se și îndrăgostește de Marius Cristescu , cel mai frumos și râvnit bărbat din București. Sperând că așa îl va convinge să o ia de nevastă, Magda rămâne însărcinată, dar, nesimțindu-se pregătit, Marius, aflat într-o relație cu o femeie măritată, ii cere să avorteze copilul. În ciuda acestui fapt, Magda decide să păstreze copilul, renunțând astfel la traiul de odinioară. Copilul îl lasă în grija unui verișor de-al tatălui ei, iar aceasta, având mare nevoie de bani pentru creșterea băiatului, decide să plece în Turcia. Dând peste un anunț în ziar, Magda se hotărăște să răspundă anunțului în care se vorbea despre posibilitatea trimiterii unor fete în Istanbul, să lucreze drept cameriste la un hotel.[1]

În Turcia[]

Din nefericire, anunțul se doveste a fi o capcană, odată ajunsă în Istanbul, pașaportul fiindu-i confiscat. Magda este închisă cu forța într-un bordel, obligată să se prostitueze. Neștiind-se cu exactitate cauza pentru care varul nu a mai avut grijă de băiat, Magda ii cere Marei Caragea să aibă grijă de copilul ei, urmând ca cea din urmă menționată să îi trimită o fotografie cu Ioan la vârsta de șapte ani.[1]

Aflată la Istanbul, Magda are parte de un trai greu de îndurat și este martoră la niște incidente cutremurătoare (una dintre fete se sinucide de față cu celelalte). Acolo cunoaște un bărbat generos, pe nume Arman Enver, care se și îndrăgostește de ea. Îi devine client fidel, iar, la un moment dat, Magda îi cere să o scoată din bordel măcar pentru câteva clipe. O duce în Grand Bazaar, de unde îi și cumpăra o brățăra din aur. Deși se comportă frumos cu ea, Magda este concentrată pe evadere, nedorind să se întoarcă în bordel. Aceasta îl scapă din vedere pentru câteva clipe, fuge, dar, din nefericire, se trezește din nou în locul din care a dorit să scape. Cel care odinioară îi declarase dragostea începe să o bată, dorind să se răzbune pe Magda pentru cele întâmplate. Cu toate că o vizitează mai rar ca înainte, Arman se comportă din ce în ce mai urât cu ea. Începe să o trateze precum un animal și să o maltrateze, o dată spărgând-i arcada ochiului. Conform spuselor Magdei, Arman începuse să știe doar să dea cu pumnul. Odată, după ce a bătut-o, l-a atacat cu o veioză. Magda evadează încă o dată, dar, când mai avea puțin să reușească să treacă granița cu Bulgaria, este prinsă și, dându-i-se un avocat din oficiu, judecată pentru crimă (conform spuselor avocatului). Necunoscând atunci prea bine limba turcă, Magda nu a putut înțelege pe deplin cele ce se discutau în camera de judecată. Imediat după, Magda a fost condamnată la 10 ani de închisoare.[2]

Sezonul 2[]

După mult timp de absență, Magda ajunge la Snagov, unde își și întâlnește din nou băiatul, pe Ioan Popa. Întorcându-se după circa 20 de ani în țară, Magda nu mai este la curent cu cele petrecute, neștiind nu doar de moartea lui Tudor Caragea, dar nici de cea a bunei sale prietene, Mara Caragea.[1]

Personalitate[]

Magda este o femeie puternică și iubitoare. Ea a făcut față problemelor ce s-au ivit în viață, nepierzându-și dorința de a își revedea fiul.

Relații[]

Tată[]

Nu se cunosc multe lucruri despre tatăl ei. Este menționat la un moment dat de către Magda într-o discuție pe care o are cu Ana Caragea, când dezvăluie profesia avută de acesta (ceferist).

Iolanda[]

Iolanda a fost sora ei mai mare, între cele două fiind o diferență de doar un an. Magda, în vârstă de 14 ani, și Iolanda, în vârstă de 15 ani, încep să se întâlnească cu bărbați odată ce realizează efectul pe care frumusețea lor îl poate avea asupra acestora. Conform spuselor surorii mai mici, Iolanda era cu mult mai frumoasă ca ea. Neavând în tinerețe decât o singură pereche de încălțăminte, ele nu au putut participa împreună la niciun eveniment monden în acea perioadă. Rămânând însărcinată la 19 ani cu un copil pe care Tudor Caragea nu și l-a dorit, Iolanda se sinucide, moartea ei afectând-o pe Magda.

Ioan[]

Ioan este singurul fiu al ei. Și-a iubit de la bun început copilul, refuzând să renunțe la el atunci când Marius, simțindu-se nepregătit, i-a cerut să avorteze. Neputând să îi asigure un trai satisfăcător, Magda se hotărăște să plece în Turcia, să lucreze. Îl lasă în grija unui verișor de-al tatălui ei, urmând ca mai târziu prietena sa Mara Caragea să aibă în grijă de băiat, la cererea Magdei. După aproximativ 20 de ani de chin, Magda reușește să se întoarcă în România, unde îl revede pe fiul său mult iubit.

Marius[]

Marius a fost și este marea ei iubire.

Ana[]

Ea a sprijinit relația dintre Ioan și Ana, Magda îndrăgind-o pe Ana în ciuda faptului că tânăra este fiica lui Tudor Caragea. Magda ajunge să capete un rol important în viața Anei, fiindu-i alături în repetate rânduri Anei, atunci când tânăra a avut nevoie de un sprijin, de o figură maternă. O iubește pe fiica Anei cu Alex Iova ca pe propria nepoată.

Roxana[]

Se poate spune că Roxana și Magda, în tinerețe, au fost rivale pentru dragostea lui Marius. Deși căsătorită, Roxana a avut o relație cu Marius, căruia i-a făcut și un copil. Odată în tinerețe, Roxana îi face o vizită și se ia la bătaie cu Magda din cauză că cea din urma se culcase cu Marius, amantul Roxanei.

Arman[]

Arman a fost unul dintre clienții Magdei atunci când ea, obligată fiind, lucra ca prostituată într-un bordel din Istanbul. Până să încerce să evedeze, Arman s-a comportat frumos cu Magda, spunându-i și că o iubește. După ce i-a cerut să o scoată din bordel chiar și pentru câteva clipe, el o duce în Grand Bazaar. Îi cumpără o brățară din aur (brățară livrată ani mai târziu la casa în care Magda locuiește cu Marius), iar Magda bea ceai, gândindu-se în tot acest timp la evadare. Fuge, dar este prinsă și adusă din nou la bordel. Arman începe să o viziteze mai rar, bătând-o adesea din dorința de a se răzbuna pentru cele întâmplate. Își schimbă radical comportamentul, din omul generos ce fusese odată devenind un monstru. Magda consideră că moartea lui Arman a reprezentat prețul libertății ei.

Eren[]

Nu se cunosc multe detalii. Eren o înștiințează pe Magda de vizita Izei la Istanbul, făcută în scopul aflării mai multor informații cu privire la Magda.

Bihter[]

Între cele două, există o relație încordată. Cu toate că nu își poate explica, Magda nu o vede cu ochi buni pe tânăra care pare a ști mult mai multe lucruri decât lasă să se înțeleagă.

Trivia[]

Relații[]

  1. 1,0 1,1 1,2 Episodul 4 (sezonul 2)
  2. Episodul 28 (sezonul 2)